Cred în natură

Cand incepi să îţi pui întrebări despre sensul vieţii, despre univers şi despre cine eşti, de obicei există un gol interior pe care crezi că îl umpli dacă găseşti aceste răspunsuri.

Unii cred în Buddha, alţii în Dumnezeu, în Îngeri, în Allah, în te miri ce...

Eu cred în natură! - Şi natura înseamnă armonie perfectă.

Atata timp cat trăieşti ghidandu-te după ce te face să te simţi bine, eşti pe drumul cel bun. Eşti în armonie perfectă cu ce îţi spune inima şi intuiţia şi astfel „curgi” cu viaţa, nu te „lupţi” cu ea.

Natura tinde mereu spre echilibru iar cand acesta este perturbat, ea îl reface forţat.

În acele momente din viaţă se produc „loviturile grele": boli, suferinţe sau accidente, mai mici sau mai mari, în funcţie de cat de mult ne-am îndepărtat de ghidarea inimii.

Starea naturală a omului este, exact ca în natură, armonia. Dar se pare că noi nici măcar nu mai observăm cand o luăm pe alt drum decat pe cel care ne face să ne simţim bine.

Am ajuns chiar să credem că nemulţumirea, grijile şi stresul vin la pachet cu viaţa.

Trebuie doar să ne uităm puţin în natură ca să ne dăm seama că totul îşi urmează cursul firesc în echilibru. De la cel mai mic organism pana la cea mai îndepărtată galaxie. Exista un ritm şi o tendinţă în toată expansiunea asta.

Ne simţim atat de bine în natură, tocmai pentru că facem parte din ea.

Este atat de simplu: cand te simţi bine, eşti pe drumul cel bun. Cand eşti stresat, nemulţumit şi nervos, eşti pe arătura. Ai pierdut contactul cu tine şi ar trebui să te reconectezi dacă vrei să fi fericit.

Mergi la munte sau oriunde în natură, umblă desculţ, întreabă-te ce îţi doreşti cu adevărat.

Şi revenind la întrebările existenţiale de la început: cand te simţi fericit şi împlinit, ele nici nu mai contează pentru că fericirea ta nu mai depinde de nicio „iluminare”.