Intro
Fericire, iubire, armonie, entuziasm , libertate – tot felul de cuvinte care suna atractiv pentru toata lumea. Dar cand stai sa te gandesti mai bine, ele sunt de cele mai multe ori niste concepte abstracte pe care rar cineva le traieste efectiv in propria viata de zi cu zi.
Nu excludem faptul ca exista, dar sunt niste aspecte nepalpabile si de obicei asa de indepartate de viata reala de adult, incat majoritatea nu numai ca le vede ca pe niste abureli emotionale, ba chiar e convinsa ca nu este posibil sa iti traiesti viata preponderent in astfel de stari.
Nu vedem in jurul nostru oameni traind astfel si nu am avut in copilarie astfel de exemple. Nimeni nu ne-a spus cat de perfecti suntem si nimeni nu ne-a invatat cat de frumoasa este viata, toti spun ca e grea si anevoioasa, deci cum ar putea sa ne si vina ideea ca se poate si altfel? Suntem obisnuiti sa ne orientam dupa ce vedem in jur si de aceea ce fac ceilalti reprezinta“normalul” dupa care pare “bine” sa ne ghidam.
Traind astfel, ne sufocam individualitatea si capacitatea de a aspira la mai mult si nu suntem nici pe departe constienti de potentialul unic si imens care se afla latent in fiecare dintre noi.
Toata viata ne dam silinta sa fim “in rand cu lumea” sau cum ne-au invatat si au vrut parintii sa fim, si anume “cuminti, buni, educati, politicosi, sociabili si adaptati”. Facand asta, purtam inevitabil o neincetata lupta interioara cand nu reusim sa atingem aceste asteptari.
Cand eram mici, ne pedepseau parintii si invatatorii cand in conceptia lor “greseam”, acuma ne pedepsim singuri prin ganduri de dezaprobare, dispret, furie si rusine fata de noi insine.
Facem asta fara ca macar sa ne treaca prin cap sa ne intrebam de ce oare depunem atata efort in a ne mula dupa asteptarile altora.
Raspunsul e simplu, o facem pentru a obtine apreciere, iubire, respect, si aprobare. Si este de inteles sa tanjim dupa aceste lucruri, este in natura umana. Dar marele compromis este ca ne tradam o viata intrega pe noi insine si ne ondulam dupa lumea exterioara pentru a obtine aceste aspecte, in loc sa practicam un minim de autocunoastere si iubire de sine ca sa fim capabili sa ne oferim in primul rand singuri toate acestea si sa nu mai depindem de altii.
Primul pas ar fi sa practicam macar un pic de acceptare, blandete si intelegere cu noi insine, mai ales atunci cand avem impresia ca “gresim”. Nu exista greseli, exista doar lectii si daca suntem deschisi sa invatam din tot ce ni se intampla, frustrarea si “raul” dispar din vietile noastre.
Scriu pe acest site ca sa impulsionez oamenii sa isi caute integritatea proprie si sa aibe curajul sa traiasca autentic.
Este adevarat ca autocunoasterea necesita foarte mult curaj, dar este singura cale spre fericire si libertate